9 locuri unde poti sa bei vin fiert in Bucuresti

24 noiembrie 2016 | Locuri cool

Iarna bate la usa, iar noua ni s-a facut deja pofta de un vin fiert care sa ne incalzeasca asa cum se cuvine.

De asemenea, au inceput sa curga si intrebarile despre localurile unde poti savura o cana de vin fiert, pentru ca nu gasesti aceasta bautura chiar peste tot, asa cum ne-am dat si noi seama in urma telefoanelor pe care le-am dat pe la diverse restaurante / baruri.

Asadar, iata 9 localuri din Bucuresti unde puteti sa beti vin fiert:

1. Piua Book Bar

piua
Piua Book Bar // sursa foto: Facebook

La Piua, pe langa beri artizanale de calitate, veti gasi si vin fiert la pretul de 12 lei. E bine de stiut si ca atmosfera de aici te imbie la citit si la lenevit in fata unei cani calde de vin cu scortisoara.

2. Animaletto Pizza Bar

animaletto
Animaletto Pizza Bar // sursa foto: Facebook

La Animaletto veti gasi un meniu foarte generos in materie de pizza si vinuri. De asmenea, in acest meniu isi face loc si vinul fiert, la 15 lei cana.

3. Epic Bar

epic
Epic Bar // sursa foto: Facebook

In raiul iubitorilor de board games, in Epic Bar, o cana de vin fiert costa doar 9 lei. Asta inseamna ca va puteti lungi la jocuri si vin fiert fara sa cheltuiti o mica avere.

4. Modelier

mode
Modelier // sursa foto: Facebook

Modelierul si-a schimbat si infatisarea, dar si meniul. Asa ca veti gasi vin fiert la 9 lei, vin fiert Amaretto la 13 lei sau o chestie mai speciala, cidru fiert – hot toffee apple cider 9 lei.

5. Energiea

energiea
Energiea // sursa foto: Facebook

In meniul Energiea puteti gasi vin fiert in casa, dupa o reteta proprie, cu anason stelat, scortisoara, cuisoare, mere rosii si coaja portocala. Pretul unei cani de 250 ml este de 16 lei.

6. Journey Pub

journey
Journey Pub // sursa foto: Facebook

Journey Pub se lauda ca este locul iubitorilor de arome internationale. Ei bine, trebuie sa stiti ca veti da aici si peste arome de vin fiert, pentru ca acesta a aparut deja in meniu la pretul de 10 lei.

7. Beautyfood

beautyfood
Beautyfood // sursa foto: Facebook

Unele feluri de mancare de la Beautyfood merg de minune cu o cana de vin fiert langa, poate de aceea n-au mai asteptat venirea iernii si au readus deja vinul fiert in meniuri – 10 lei canuta.

8. Dianei 4 

dianei
Dianei 4 // sursa foto: Facebook

Cei de la Dianei 4 au mai multe feluri de vin fiert: cu condimentele clasice, cu turta dulce, cu migdale – toate la 14 lei, dar gasiti si o varianta mai tare, cu Stroh, la 18 lei.

9. Social 1 

social
Social 1 // sursa foto: Facebook

Am lasat ce e mai interesant la sfarsit. La Social 1 nu veti gasi vin fiert, in schimb veti gasi un cocktail fierbinte din vin rose, suc de merisoare si alte nebunii – 25 lei.

 

Voi unde ati mai gasit vin fiert in Bucuresti?