Cele mai bune restaurante fine dining din București
12 martie 2020 | Locuri cool
Fiecare restaurant de fine dining este unic, dar toate au în comun câteva caracteristici. Cu o mare atenție la detalii, farfurii perfecte și serviciu de excepție, acest tip de localuri oferă o experiență la cele mai înalte standarde. Iată selecția Restograf de restaurante fine dining din București.
Ce înseamnă fine dining
Astăzi, fine dining-ul a evoluat într-un mix eclectic de concepte și bucătării, însă aspectele care țin de calitatea oferită rămân neschimbate. E adevărat că astfel de restaurante sunt mai scumpe decât localurile casual, dar primești în schimb garanția unui decor și ambient perfect, un meniu deosebit (de cele mai mult ori cu opțiuni restrânse), cu preparate gătite ireproșabil și ingrediente de cea mai bună calitate, plating pe măsură și servire extrem de atentă. Multe astfel de restaurante au chiar și sommelieri care să îți recomande vinul potrivit pentru mâncarea aleasă. De obicei, restaurantele de lux, fine dining, sunt mai formale, au o atmosferă mai elegantă și inclusiv ținuta contează (nu sunt localuri în care să mergi în blugi, spre exemplu).
Cu siguranță ai auzit despre stelele Michelin – fie și o stea primită din partea lor înseamnă automat faimă și apreciere atât pentru restaurant, cât și pentru bucătarul respectiv. Deși deocamdată în România nu avem niciun restaurant cu stele Michelin, avem în schimb localuri intrate în ghidul Gault&Millau, primul ghid internațional gastronomic de pe piața românească. Publicat mai întâi în Franța acum 50 de ani, ghidul a cunoscut un success internațional, iar Gault&Millau este acum prezent în peste 20 de țări, printre care și România. Explorând bucătăria locală, evaluând calitatea, creativitatea și autenticitatea restuarantelor locale, Gault&Millau reprezintă garanția calității.
Topul celor mai bune restaurante fine dining din București
Deși, cum spuneam, deocamdată nu există în România restaurante cu stele Michelin, asta nu înseamnă că nu avem localuri demne de o astfel de clasificare. Din contră! Găsești și la noi în țară restaurante cu o gastronomie excelentă, creativă și rafinată, amenajate extraordinar și cu un serviciu ireproșabil. Noi am ales câteva dintre ele, dar îți sugerăm să verifici și restul de restaurante fine dining din Restograf.
MAIZE farm to table
Când spui că un restaurant se bazează exclusiv pe ceea ce înseamnă „farm to table”, gândul ți se duce automat la gastronomia ca artă. Pentru că presupune folosirea unor ingrediente de sezon, cu origine controlată, neatinse de tot ce înseamnă pesticide, chimicale etc. Și mai înseamnă că fiecare ingredient este pus în valoare, înseamnă gust în toată puterea cuvântului. Dar ca să ajungi să fii definit ca fine dining și să te situezi în top restaurante fine dining din București, mai trebuie ceva. Și anume multă creativitate, ingeniozitate și… talent. Asta au făcut cei de la MAIZE. Pornind de la conceptul de farm to table, au ajuns la ceea ce ei numesc „la nouvelle cuisine roumaine”, situându-se astăzi în rândul restaurantelor de top din Capitală. Chef Daniel Pălici este cel care, inspirându-se din natură, din gusturile, mirosurile și culorile pământului, reușește să reinterpreteze într-un mod creativ bucătăria românească. Și asta fie că vorbim de o supă de găină de țară, de vânat de rață sau de banalul măr copt (care, by the way, numai banal nu e!).
Îi găsești pe str. Paris 61A, la etajul trei al unei frumoase vile. Este un loc amenajat cu muult rafinament și eleganță!
Rezervă o masă la MAIZE farm to table
Casa di David
În zona de nord a Bucureștiului (Șos. Nordului nr. 1D), pe malul lacului Herăstrău, Casa di David este un restaurant elegant și rafinat, frecventat de o clientelă selectă – exact la ce te-ai aștepta de la un restaurant situat în această zonă. Cu un design foarte luxos și modern în același timp, localul are o atmosferă de lounge și o ambianță plăcută, în care fiecare detaliu pare atent gândit. Au și o terasă foarte frumoasă, la fel de elegantă, poate una dintre cele mai frumoase din zonă. Serviciul este de nota 10, cu mulți chelneri care îți stau mereu la dispoziție și ești tratat ca un VIP de fiecare dată! Într-adevăr, prețurile sunt mai ridicate, însă ținând cont de servire, ambient și mâncarea excelentă, sunt justificate. Meniul este internațional, cu accent pe zona mediteraneană, un meniu modern și foarte bine pus la punct. Pastele sunt foarte bune, la fel și fructele de mare, iar dacă vrei să încerci o pizza în varianta fine dining, aici e locul!
Rezervă o masă la Casa di David
La Brasserie Bistro & Lounge
La doi pași, pe Șos. Nordului nr 7-9, vei găsi un alt restaurant la fel de frumos! La Brasserie este locul perfect pentru o masă de afaceri sau o cină romantică, dar asta nu înseamnă că nu poți ieși pur și simplu la o masă cu prietenii. Are o atmosferă foarte cosmopolită, cu un decor minimalist, cu accente industriale (precum tubulatura la vedere). Restaurantul este spațios, senzație amplificată și de pereții de sticlă care inundă spațiul cu lumină naturală. Iar terasa de pe malul lacului este ideală pentru o zi în care vrei să te bucuri de vremea frumoasă! Meniul este internațional, un mix de preparate de succes ale marilor bucătării ale lumii – fie ele franțuzești, mediteraneene sau asiatice. În plus, au și un meniu de „private dining” (mai exact, patru astfel de variante) în cazul în care vrei să ai parte de o experiență deosebită. Iar lista de vinuri este… cireașa de pe tort!
Rezervă o masă La Brasserie Bistro & Lounge
Restaurant Diplomat
Rămânem în zona de nord a orașului, de această dată în Băneasa, pe Șos. București-Ploiești nr. 2B. Sau mai simplu spus, chiar în apropiere de Fâtâna Miorița. Restaurant Diplomat este unul dintre localurile selecte ale Bucureștiului, și unul cu o istorie bogată. La propriu. Pentru că în 1922, colonelul St.E. Greble Junior și Alexandru Marghiloman pun fundațiile Country Club Băneasa, din care aveau să facă parte mari personalități ale epocii, într-o vilă centrală construită de arh. Ion Mincu. Ulterior, clubul va găzdui restaurantul Diplomat.
Aproape 100 de ani mai târziu, restaurantul păstrează atmosfera locului, într-o notă mai modernă, dar la fel de elegantă! În meniu vei regăsi rețete de tradiție din întreagă lume, reinterpretate într-o manieră contemporană, dar și multe vinuri de excepție!
Rezervă o masă la Restaurant Diplomat
Restaurant Savart
Savart ne invită să descoperim arta savorilor gourmet!
Situat în zona Ateneului Român, într-o vilă frumoasă de pe str. George Enescu 2-4, Savart este un restaurant foarte fancy. Jucându-se cu aromele franțuzești, mexicane, thailandeze și spaniole, pe care le mixează și le reinterpretează într-un stil contemporan, Manuela Paraschivescu (chef și co-owner Savart) își pune în scenă propria viziune culinară. Manuela a absolvit prestigioasa academie culinară franceză Grégoire Ferrandi şi s-a format profesional în bucătării de restaurante cu două stele Michelin: la Le Grand Vefour, sub îndrumarea lui Guy Martin, şi la Thoumieux, cu Jean-François Piège. La Restaurant Savart ea propune un meniu elaborat, contemporan, pe alocuri sofisticat, cu preparate făcute de la zero în bucătăria casei, cu ingrediente naturale 100%, culese pe sprânceană!
Restaurantul arată foarte bine, intim și relaxant, cu muzică de pian, dar și cu o terasă plină de verdeață și amenajată frumos, după un concept arhitectural interesant!
Rezervă o masă la Restaurant Savart
The Artist
Este unul dintre cele mai mai bune restaurante de fine dining din București. Și unul dintre cele mai renumite! (A fost listat de TripAdvisor în topul celor mai bune 25 de restaurante fine dining din Europa). The Artist a fost deschis în 2012 de Paul și Mihaela Oppenkamp, ambii cu experieță în industria ospitalității. De altfel, Paul este și creatorul experiențelor culinare și, exact ca un artist, se joacă cu texturi, arome și culori pentru a obține farfurii excepționale, asemenea unor sculpturi amețitor de delicioase. Dacă vrei să experimentezi ce înseamnă cu adevărat un meniu de fine dining, acesta este locul! Preparatele se schimbă mereu odată cu sezonul, punându-se accent pe ingredientele sezoniere românești, completate de cele aduse din afara țării. În plus, la The Artist ai un meniu de degustare, „spoon tasting”, care e ca o călătorie prin meniul à la carte. Practic, poți degusta porții în miniatură, din fiecare preparat listat în meniu.
Așa cum era de așteptat, măiestria gastronomică este dublată de ambianța elegantă și modernă, care completează și desăvârșește această experiență vibrantă, unică.
Joseph by Joseph Hadad
De o experiență fine dining desăvârșită vei avea parte și la Joseph by Joseph Hadad! Aflat în inima Bucureştiului, într-o casă cu istorie şi dichis, redecorată într-un stil modern, restaurantul JOSEPH surprinde gurmanzii cu un meniu gândit integral şi pregătit minuţios de chef Joseph Hadad. Un meniu al unui restaurant de lux, un fine dining contemporan, cu rețete de autor în care ingredientele naturale se îmbină cu arhitectura culinară, talent și multă atenție la detalii. Cu o experiență de 40 de ani în ceea ce înseamnă Haute Cuisine, Joseph Hadad este un chef curios, creativ și extrem de pasionat! Iar toată aceată pasiune se regăsește în preparatele sale.
Restaurantul se află într-o vilă frumoasă de pe str. Ion Cantacuzino nr. 8 (în zona Aviatorilor), cu elemente arhitecturale deosebite, un mix între clasic și modern. Totul este foarte rafinat și elegant!