Ești în căutare de cafenele moderne în care să poți lucra după voia inimii, la o cafea, într-o ambianță plăcută? Fie că ești freelancer, sau pur și simplu ai libertatea de a lucra în afara biroului, avem noi câteva recomandări pentru tine.
Tot mai multe restaurante încep să includă în meniu preparate fără gluten. Asta pentru că și cererea a crescut din partea celor care urmează această dietă. Unde poți ieși la o astfel de masă în București, îți spunem noi. Și dacă o salată sau carnea sunt alegeri ușoare și sigure, când vorbim de un burger, …
Care sunt principalele food trends la care să ne așteptăm anul acesta? Specialiștii fac predicții în privința celor mai importante tendințe culinare care vor domina peisajul gastronomic în acest an. Iar noi vi le prezentăm pe cele mai importante. De la alternative la carne, plant-based, la preferința pentru produse obținute în mod sustenabil și până …
„De mâine intru la dietă!”. Îți sună cunoscut? Dar pentru asta ar trebui mai întâi să reușim cumva să ne ținem sub control pofta de mâncare… După mesele mai mult decât îndestulătoare pe care le-am servit cu toții de Sărbători, câți dintre noi nu am jurat pe roșu că, gata, din ianuarie intrăm la cură …
Ce-ai zice de o supă sau de o ciorbiță acră, ca să te „dregi” după toate mesele îmbelșugate și grele la care ai participat de Crăciun? Îți spunem noi unde poți ieși la prânz în București, dacă vrei să mănânci ceva ușor, gustos și sănătos. Dacă ar fi să enumerăm preparatele preferate de români, …
Zilele acestea avem o mulțime de motive de a sărbători. Practic, sărim de la o cină festivă la alta… Crăciunul ne bate la ușă, Ștefanii și Ștefaniile se serbează și ei, iar Anul Nou sosește și el imediat. Și cum mulți dintre noi ne bucurăm de zile libere, putem profita la maxim de ele petrecându-le …
De codul bunelor maniere la restaurant ar trebui să țină cont toată lumea, indiferent de statut social, vârstă sau de locul în care se ia masa. Așa că ne-am gândit să facem o trecere în revistă a bunelor maniere pentru toți cei care fie le-au uitat, fie nu le-au știut pentru că nimeni nu le-a …
Tot mai multe restaurante raw vegane au început să apară și în București. Și asta pentru că sunt din ce în ce mai mulți adepți ai acestui stil de viață. Cu toate acestea, conceptul nu este încă foarte clar definit pentru mulți dintre noi. Tocmai de aceea ne-am gândit să vedem ce presupune, mai exact, …
Preparate de post? Dar mai ține cineva post? Ei bine, da. Chiar dacă s-a mai pierdut cumva din acest obicei religios, sunt în continuare persoane care aleg o astfel de dietă. Fie din motive religioase, fie din motive ce țin de stil de viață. Dacă bunicii sau chiar părinții noștri respectau cu sfințenie, cum s-ar …
Ce ai zice de o cină în doi, pe Coasta de Azur, la cel mai bun restaurant din lume? Tu doar intră în concurs Restograf, iar de restul ne ocupăm noi! Și să ne înțelegem de la început… vorbim de trei zile petrecute în sud-estul Franței, cu bilete de avion și cazare oferite de Restograf. …
„Noi unde facem Revelionul?”. Dacă nu cumva ți-ai făcut planuri din timp, atunci te numeri și tu printre cei care, pe (aproape) ultima sută de metri, își pun această întrebare. Este o vorbă că un bun gospodar își face din vară provizii pentru iarnă. La fel și unii dintre noi, mai hotărâți, și-au făcut …
Dacă tot se apropie Moș Nicolae, care într-o noapte reușește să facă ocolul Pământului pe la toți copiii, am zis să facem și noi înconjurul planetei, din punct de vedere culinar. Așa că, Nicolai și Nicolete, de ziua voastră vă recomandăm câte un restaurant cu câte un specific din diferite părți ale lumii. Nu vă …
În multe dintre meniurile restaurantelor din București poți găsi dry aged steak (carne maturată de vită). De obicei, la un preț mai mare decât în cazul cărnii obișnuite. De ce? Dacă îți este familiar termenul de „dry aged steak”, probabil că îl asociezi din start cu un preț piperat, să zicem. Fie că vorbim de …
O zi specială se cere sărbătorită ca atare! Așa că lasă pe mâna altora pregătirea mesei și tu doar bucură-te de o mâncare bună, la un restaurant în care să te simți bine! De 1 decembrie nu e musai să găsești un restaurant cu specific românesc pentru a te bucura de o masă tradițională. Și …
Noi, românii, suntem sociabili. Și gurmanzi. Așa că ne simțim cel mai bine când suntem în compania prietenilor, la o masă cu mâncare bună, un pahar și muzică pe sufletul nostru. E momentul pentru a sărbători în stilul nostru! Pe oriunde ne-am plimba și oricât ne-am da în vânt după mâncarea italienească, franțuzească, chinezească etc., …
Știi sentimentul acela când intri într-un restaurant și îți dă imediat o stare de bine? De la decor, muzică, ambianță, până la atitudinea personalului, toate contează! La polul opus, sunt și localuri în care, de cum intri, ceva… nu se leagă. Și nici măcar nu trebuie să fie ceva evident. Sunt o mulțime de detalii …
Vrei să-ți impresionezi iubita/iubitul cu o cină romantică? Trebuie să găsești un restaurant pe măsură! Muzică bună, atmosferă intimă, mâncare delicioasă… localurile pe care ți le recomandăm întrunesc toate condițiile! Nu e nevoie să aștepți Sf. Valentin să-ți inviți jumătatea la o masă în oraș, pentru a petrece timp de calitate doar voi doi! Fie …
Tot mai multă lume alege să renunțe la zahărul din alimentație. Însă cum pofta de dulce rămâne, căutăm substituenți, variante mai sănătoase. Iar una dintre cele mai recente de pe piață este zahărul din cocos. Ulei de cocos, fulgi de cocos… cocosul este în trend zilele astea. Căci da, se pare că în unele privințe …
Dacă o cafea sau un ceai poți bea oricând, parcă pentru ciocolată caldă nu există un moment mai bun decât o zi rece de toamnă/iarnă! Și pentru că este sezonul ei, noi îți spunem unde să mergi dacă ai poftă să bei un hot chocolate bun în București. La limita între băutură și desert delicios, …
Yes, baby! E weekend din nou! Așa că pune-ți pantofii de dans (vorba vine) și ieși cu prietenii în oraș! Noi îți recomandăm câteva cluburi din Centrul Vechi în care muzica e bună și atmosfera mișto! Din fericire, în București nu prea ai cum să te plictisești când vine vorba de ieșiri în oraș. Există …
Înscrie-l în Restograf pentru a atrage clienți noi și a-i fideliza pe cei actuali
Află mai multe