Despre Cişmigiu - Bistro La Etaj
Restaurantul Cișmigiu – Bistro la Etaj din București este locul în care redescoperi atmosfera Micului Paris de altădată și a bistrourilor franțuzești!
Situat la ultimul etaj al Hotelului Cișmigiu de pe Bd. Regina Elisabeta nr. 38 (în imediata apropiere a Parcului Cișmigiu și a Primăriei București), restaurantul este ca o oază de bun gust în centrul Capitalei! Încărcat de poveștile de un secol al acestei faimoase locații, cu un decor foarte romantic, bistro-ul are un aer boem, feminin. Amenajat în stil clasic, designul te duce cu gândul la perioada interbelică, dar are tot atâtea indicii contemporane care te readuc într-un prezent confortabil.
Cișmigiu – Bistro la Etaj are și o terasă de tip rooftop, ceea ce înseamnă că vei avea parte de vederi fantastice spre Palatul Parlamentului, Parcul Cișmigiu, dar și asupra străzilor istorice din centrul orașului.
Și încă ceva... este o locație perfectă dacă vrei să organizezi un eveniment special!
MENIU Cișmigiu – Bistro La Etaj
Așa cum îi sune și denumirea, Cișmigiu este un bistro cu specific franțuzesc, care își așteaptă oaspeții cu un meniu original, rețete delicioase și ingrediente care au o poveste de sus. Deși inspirat din bucătăria franțuzească (de aceea și denumirile preparatelor sunt „franțuzite” în joacă), meniul nu duce însă lipsă de preparate internaționale, care să răsfețete turiștii și localnicii deopotrivă. Un meniu scurt, foarte bine pus la punct, cu preparate gustoase. Iar servirea este ireproșbilă!
Gustă din aperitivele rafinate, bucură-te de un platou pentru doi, savurează specialitățile propuse ca fel principal, o salată proaspătă, și topește-te de plăcere gustând din prăjiturile fantastic de bune!
CUM AJUNGI:
Cu metroul: până la Universitate și o scurtă plimbare pe jos până la Hotel Cișmigiu.
Cu autobuzul: chiar la Parcul Cișmigiu au stație autobuzele 122, 137, 138, 268, 336, 601, N116.
Cu troielibuzul: au stație la Parcul Cișmigiu troleibuzele 61, 66, 69, 70, 85, 90 și 91
În plus, în zonă ai acces atât la parcare publică, cât și la parcare privată.
Restaurantul acceptă plata cu cardul (Mastercard sau Visa).