Restaurantul reuşeşte de peste 25 de ani să se menţină în topul preferinţelor clienţilor prin calitatea şi prospeţimea preparatelor, prin atenţia deosebită acordată celor trei elemente ale bucătăriei chinezeşti: gust, aromă şi culoare, perfect îmbinate cu prezentarea originală.
De la aparent simplele aperitive la preparatele laborioase, măiestria autenticului Chef chinez este resimţită în fiecare îmbucătură. Chef Yong este un maestru al preparatelor tradiţionale chinezeşti, realizând combinaţii delicioase, care te îmbie de fiecare dată să revii pentru mai mult.
Este un loc minunat unde poţi savura un prânz rapid, o cină romantică, un eveniment important din viaţă, sau simplu, doar să petreci o seară agreabilă în compania prietenilor şi familiei, ştiind că de fiecare dată aşteptările vor fi îndeplinite şi chiar depăşite.
Unul dintre elemetele importante din meniu este raţa Peking, un preparat tradiţional din oraşul Nanjing. Raţele sunt special crescute pentru acest preparat, asezonate înainte de gătire pentru ca pielea sa devină subţire şi crocantă. Procesul de gătire este foarte laborious, din acest motiv Chef Yong are nevoie de timp în avans pentru a o pregăti.
Restaurantul Nan Jing a reuşit de-a lungul anilor să-şi păstreze reputaţia şi să satisfacă dorinţele diferiţilor clienţi, din acest motiv meniul a fost completat cu preparate vegetariene şi de regim pentru diabetici.
Vă invităm să ne vizitaţi în interiorul Hotelului Minerva situat pe Str. Gh. Manu nr.2-4 şi să vă lăsaţi sedusi de combinaţia gusturilor chinezeşti, în atmosfera relaxantă a restaurantului şi a terasei închise.
Abonează-te la newsletterul nostru și profită de ofertele și reducerile exclusive pentru abonați!
Îți vom trimite prin e-mail și/sau sms ultimele noutăți legate de localuri, lansări, evenimente și mai ales promoții.
Ești de acord să îți facem o grămadă de surprize plăcute?
Cum ar fi să primești oferte făcute special pentru tine?
Lasă-ne să îți personalizăm ofertele special pe gustul tău, în funcție de
profilul și preferințele tale. Să fim atenți la ce tipuri de localuri
frecventezi, care sunt localurile tale preferate și unde îți place să revii,
de fiecare dată, cu plăcere.
Ești de acord să îți oferim mai multă atenție?
Politică Cookies
Restograf.ro folosește cookies pentru a-ți îmbunătăți experiența pe site. Dacă folosești restograf.ro, ești de acord cu politica noastră privind cookies. Mai multe detalii