Despre Winestone Victoriei 37

Winestone Victoriei 37 combină un meniu agreabil și accesibil, de inspirație regională, cu o selecție creativă de vinuri românești și internaționale rar întâlnite în meniurile bucureștene, într-un decor urban, dinamic și sofisticat.

Designul restaurantului este gândit pentru a vi se potrivi în diverse situații și stări de spirit: zona cu mese de restaurant, zona cu canapele, dar și mese înalte cu scaune de bar; o succesiune de spații mai expuse sau mai intime, în care puteți să savurați pe îndelete mâncarea, vinul, compania.

Lemnul masiv și piatra naturală contribuie la atmosfera care reușește să fie dinamică, fără a fi obositoare. Restaurantul are un aer plăcut cosmopolit, reunind în egală măsură oaspeși ai hotelului și clienți locali.

Vinul este, desigur, un factor omniprezent. Dominând vizual spațiul, zona de vinuri se abate de la alegerile obișnuite, spre surprinderea și încântarea oaspeților. Aducem vinuri de la crame ambițioase, cu oenologi talentați care reinventează vinul românesc, precum și de la crame internaționale renumite, care au trecut testul timpului și al modelor.

Vinuri deosebite, vinuri creative, vinuri pe care nu le vei întâlni în locuri banale. Vinuri care spun o poveste.

Iar povestea este și mai savuroasă alături de un meniu cu influențe de sezon, bazat pe ingrediente autentice. Chiar de la început, coșul de pâine vă va încanta cerul gurii: rezultatul unui proces de fermentație de cinci zile, pâinea de la Winestone Victoriei 37 este o operă de artă - o crustă crocantă și un gust profund. Cât despre meniu - fie că e vorba despre un clasic club sandwich, de platourile asortate de mezeluri și brânzeturi internaționale, de selecția de antreuri și supe românești și regionale, sau de preparate mai complexe, de inspirație franceză și regională, meniul Winestone este agreabil, accesibil și întotdeauna autentic.

Pe langă meniul à la carte, Winestone Victoriei 37 de luni până vineri (între orele 12-15), meniuri pentru prânz, cu servire rapidă și prețuri speciale, pentru cei care lucrează sau se întâlnesc în centrul orașului.

Winestone Victoriei 37 are acces ușor din Calea Victoriei. Dacă sunteți cu mașina, puteți folosi parcarea subterană a hotelului Novotel (intrare din strada Matei Millo); clienții restaurantului au parcarea gratuită (în baza bonului fiscal Winestone).

Bar, Evenimente, Wine Bar

Dumitru Bucsa

American Express, Mastercard, Visa

Parcare privată, Parcare subterană

Universitate / Ultracentral

Calea Victoriei nr.37B in incinta Novotel

L - D 08:00 - 01:00

Rating și review-uri