O salată ușoară, plină cu tot felul de ingrediente sănătoase, e masa ideală pe timp de vară, când căldura îți taie pofta de mâncare! Dar adaugă tu prea mult dressing gras ori crutoane, și dintr-o dată nu mai e chiar preparatul ideal. În schimb, te poți baza pe alte câteva ingrediente!
Indiferent de restaurantul la care preferi să mergi, avem câteva recomandări de preparate numai bune după un work-out intens, la sală. Da, știm – ești o persoană extrem de ocupată. Iar simplul fapt că reușești să ajungi în mod regulat la sală, este ceva de lăudat. Și cum nu prea mai ai timp deloc, nici …
Avocado toast este poate cel mai mare trend culinar al ultimilor ani. Aproape orice bistro îl are în meniu într-o formă sau alta. Și asta pentru că se cere. Dar fructul avocado poate fi servit în multe alte forme, de la guacamole la avocado pane, trecând, evident, prin salate. Și chiar dacă România nu este …
Câți dintre voi nu sar peste micul dejun, în graba de a vă îmbrăca pentru birou sau de a vă apuca de task-urile zilnice, urgente, parcă toate, imediat ce vă treziți, chiar dacă lucrați remote? Am auzit multe persoane spunând nu mănâncă dimineața din astfel de motive sau că nu pot mânca efectiv la primele …
Era doar o chestiune de timp pana cand cineva se hotara se deschida un restaurant cu preparate doar pe baza de avocado. Iar inceputul lui 2017 aduce si un candidat pentru aceasta miscare curajoasa: The Avocado Show, primul restaurant din Europa al carui intreg meniu e gandit in jurul acestui super fruct. Restaurantul se deschide in Amsterdam, …
Înscrie-l în Restograf pentru a atrage clienți noi și a-i fideliza pe cei actuali
Află mai multe