Când zilele ploioase și cu vreme rece par să-ți strice planurile, iar pandemia pune din nou lacăt restaurantelor la interior, totul pare potrivnic ieșirilor în oraș. Din fericire, sunt multe terase încălzite, cu o atmosferă foarte primitoare, care să mai domolească dorul de normalitate.
Le-a mers faima în toată țara! Așa că automat atunci când spui „terase din Dorobanți” pornești cu o serie de așteptări care nu sunt tocmai mici. Noi am ales 10 dintre cele care ne plac cel mai tare și vi le spunem și vouă!
Mulți dintre noi venim după o perioadă lungă de stat acasă. O perioadă în care am avut mai puțină activitate fizică decât de obicei, dar și una în care ne-am permis tot felul de „răsfățuri” culinare. Nu e de mirare că, în unele cazuri, acul cântarului indică mai multe kilograme decât ne-am dori. Noi am …
Un om cu resurse nebănuite, un om cu o abilitate fantastică de a se reinventa și de a reinventa gastronomia românească! Ales în 2018 cel mai bun chef din România, Alex Petricean este printre primii care au pus bazele a ceea ce se numește noua bucătărie românească fină. Cum definește acest concept, afli chiar de …
Fiecare restaurant de fine dining este unic, dar toate au în comun câteva caracteristici. Cu o mare atenție la detalii, farfurii perfecte și serviciu de excepție, acest tip de localuri oferă o experiență la cele mai înalte standarde. Iată selecția Restograf de restaurante fine dining din București.
Înscrie-l în Restograf pentru a atrage clienți noi și a-i fideliza pe cei actuali
Află mai multe