Tapo e un restaurant nou deschis in Parcul Studentesc Tei, pe malul lacului, langa ceva care se numeste Barletto, si cu care pare sa imparta un oarecare spatiu comun – cel putin intrarea si niste alei, pentru ca nu e niciun semn care sa arate unde se termina una si incepe cealalta. E si o …
Parma in Tavola a fost deschis de niste italieni la sfarsitul lui mai 2014 in fosta casa a lui Nicu Ceausescu din spatele Bisericii Albe, acum sediul Uniter, unde a fost inainte un alt restaurant, Le Theatre, despre care nu am auzit vorbindu-se cat a fost in viata. Parma in Tavola ocupa parterul si gradina vilei, …
Am revenit la Zexe dupa mai bine de trei ani si l-am gasit complet schimbat. In bine, din toate punctele de vedere, si in primul rand in ceea ce priveste bucataria. Saloanele sunt cam la fel, cu decoruri opulente si cam ostentative care nu plac unora, mai ales dintre cei tineri, mai putin sensibili la …
Patrizia Paglieri, italianca ajunsa bucatareaza cunoscuta in Bucuresti, e noul chef al restaurantului Collage de la inceputul acestei luni. Prima data s-a auzit despre Patricia cand si-a deschis un (fel de) restaurant in Buftea, chiar in casa ei, Al Casolare, in care gatea impreuna cu mama ei. Vlad Mihulescu a adus-o chef (lady chef – …
Salsa Caliente e cel mai prost restaurant cu specific spaniol dintre cele la care am fost eu in Bucuresti. La mancare ma gandesc, in primul rand, cand spun asta, insa nici in privinta ambiantei nu cred ca gresesc prea mult. Salsa Caliente e un restaurant vechi, din cate mi s-a spus, intr-o casa din cartierul vechi …
O problema pentru sanatatea publica Problemele sociale devin evidente doar cand apar la stirile televizate de mare audienta. Macar atunci este indulcita si frustrarea specialistilor, care publica lipsurile din domeniile lor, doar pe blogurile proprii, sau pe site-ul vreunui ONG. La TV, consientizarea problemei creste simtitor. O astfel de problema, este si sigurata alimentara, tratata …
Peste 100 de participanti au luat parte la seminarul „PROTEJAREA PRODUSELOR AGROALIMENTARE MADE IN ITALY IN ROMANIA” organizat de Camera de Comert Italiana pentru Romania (CCIpR) in colaborare cu Agentia ICE Romania, sub patronajul Ambasadei Italiei la Bucuresti, marti, 3 iunie, la sala Paris a Hotelului Novotel, in cadrul evenimentului „Italian Wine & Food Day”. …
Fazz’s e ultimul restaurant indian deschis in Bucuresti, pe Mihai Eminescu, aproape de Calea Dorobantilor, intr-o casa in care inainte a fost Pizza da Lorenzo, care a luat locul lui Trattoria Don Antonio, care a venit in locul lui Il Monello, care, si acesta a venit in locul altuia. Nu stiu daca a rezistat acolo …
Florin Dumitrescu a pregatit in fata invitatilor tartar de somon. Chef Florin Dumitrescu a facut aseara (29 mai – n.r.) spectacol culinar la inaltime! Urcat pe barul celui mai nou lounge din Bucuresti, TAPO, a carui inaugurare a avut loc ieri, chef Florin Dumitrescu a vrut sa le arate invitatilor sai cum trebuie sa se …
Restaurantul Zaitoone s-a mutat cu cateva sute de metri, in mai 2014, din Cartierul Francez in Parcul Bordei, langa un alt restaurant, La Gondola, mult mai vechi in acele locuri. Cu aceasta ocazie au facut si un face-lift semnificativ, de foarte bun augur. „Zaitoone” inseamna „maslina” in araba, insa vad ca folosesc pronuntia in engleza, …
Restaurantul Belviso – mai exact, Trattoria Belviso, asa cum se prezinta ei insisi – a fost deschis in februarie 2013 pe bulevardul Tineretului, peste drum de parc si de Palatul Copiilor. Inainte a fost acolo un alt restaurant, Moments, destul de slab. Au in fata un mic parculet, chiar unde se impreuneaza Tineretului cu Calea …
La sfarsitul lunii mai Florin Dumitrescu inaugureaza TAPO, singurul restaurant in care va gati personal zi de zi. Toti cei care vor sa guste preparate culinare de top care poarta semnatura lui Florin Dumitrescu vor avea ocazia sa o faca in singurul local din Bucuresti in care cunoscutul chef va gati zi de zi. Incepand …
De cativa ani se tine in Herastrau un Festival Turcesc, in principal cu de-ale gurii, la care am vrut de mult sa merg, atras de conceptul extrem de interesant de street food, o religie in Orient. Ma dau in vant dupa bucataria turceasca si o cunosc un pic, mai ales ca cea romaneasca s-a inspirat …
Restaurantul Cucina Borghese, de pe Calderon taiat cu Batistei, in spatele bisericii Sfantul Nicolae-Batiste, e ultimul intrat pe lista scurta a restaurantelor de lux ale Bucurestiului cu aspiratii indreptatite la eticheta de „fine dining”, de bucatarie fina. A fost deschis in martie 2014 in cladirea dintre Praporgescu si Calderon in care a fost inainte o …
Am primit invitatie de la Russenart Communications la o degustare de mancare chinezeasca insotita de ceremonia ceaiului la restaurantul Nan Jing, aflat la parterul hotelului Minerva inca din 1980. Cum sunt profana in domeniu, intrucat am intrat in contact cu aceasta bucatarie doar prin fast-food gen Wu Xing sau Chopsticks, mi s-a parut bine sa …
Nu trec prea des prin restaurantele chinezesti, mi-e teama de sosurile agresive sau de mirodeniile care pot ascunde gustul a ceea ce se afla sub ele. Am capatat primele impresii despre mancarea chinezeasca in anii ’90 in America, unde lumea isi comanda acasa asa cum comandam noi pizza. Mi s-au parut bune, dar intotdeauna suspecte. …
39 de localuri s-au inscris pentru evenimentul culinar ce va avea loc în premiera in Romania timp de o saptamana, intre 16 si 23 mai in Bucuresti si care este organizat in parteneriat comun de Asociatia Romania Culinara (www.romania-culinara.ro) – Top Hospitality – Star Chefs. Unele dintre localurile participante vor oferi discounturi cuprinse intre 25-50% …
Ad-Hoc e ultimul intrat in grupul celor trei mici bistrouri de pe Calea Victoriei grupate pe aceeasi parte intre Grigore Alexandrescu si Orlando (acum Gina Patrichi), langa Omnivore’s Dilemma si El-Bistro, Ad-Hoc fiind primul cum vii dinspre Piata Victoriei. Au luat un spatiu mic la parterul unui bloc vechi, si au noroc de ceva spatiu in …
Casa Chesarie e un mic restaurant cu specific romanesc, mai degraba traditional, pe Regina Maria (unde incepe Episcop Chesarie, mai precis), aproape de Rondul Cosbuc. Au o casa mica, asa cum se vede din poza, cu o curte alaturi, fara verdeata. Strazile sunt frumoase acolo, e Bucurestiul vechi, cu multa nostalgie. Casa Chesarie e mai degraba …
Trabush e fesul acela rosu inchis al musulmanilor din jurul Mediteranei, de obicei tronconic. De aici vine numele restaurantului libanez Tarbush de pe Calea Calarasilor, intre Sfantul Stefan si Traian, deschis in august 2013 de domnul Fares, care e si patron si bucatar. Tarbush ocupa parterul unei case mari de pe cunoscuta strada, un fel de …
Înscrie-l în Restograf pentru a atrage clienți noi și a-i fideliza pe cei actuali
Află mai multe