Trick or treat! Unde găsești dulciuri înfiorător de bune, pentru Halloween
26 octombrie 2022 | Locuri cool
Nu e ea sărbătoare românească, dar toți copiii se dau în vânt după Halloween. (Și nu numai ei, să recunoaștem). Păi cum să nu-ți placă toate decorațiunile haioase și „înfricoșătoare”, costumele și, desigur, dulciurile?! Dacă vrei să ai pregătite niște treats pentru cei mici, noi îți spunem unde găsești dulciuri de Halloween gata preparate și foarte frumos ornate.
Fie că îți place sau nu ideea de sărbători „împrumutate“, nu prea ai cum să scapi de ea. Probabil anul acesta va fi un pic diferit pentru toți însă – din motive pe care le cunoaștem cu toții, evident. Pe de o parte, nu se vor mai organiza așa multe petreceri în oraș, prin cluburi și baruri ca în alți ani. Pe de altă parte, copiii sunt în vacanță, așa că nici ocazia să se costumeze pentru vreo (mini)petrecere la școală sau grădi nu mai au.
Dar asta nu înseamnă să capitulezi! Poți să pui la cale propria zi de distracție, chiar la tine acasă. Ia un dovleac sau doi și sculptează-i cât mai frumos, puneți-vă o costumație haioasă și pregătește micile surprize dulci. Nu contează că n-ai timp/chef/talent să le faci chiar tu, că îți spunem noi unde găsești dulciuri de Halloween.
Dar mai întâi, povestea. De unde vine obiceiul de trick or treat?
Halloweenul se celebrează în noaptea de 31 octombrie, atunci când (teoretic) copiii merg la colindat de dulciuri (trick-or-treating), vizitează case „bântuite“ costumați cât mai divers și, bineînțeles, sculptează dovleci. Emigranții irlandezi au adus sărbătoarea în America și își are originile într-un antic festival galez, care sărbătorea sfârșitul sezonului de cultivat în cultura celtică. Ei credeau că la 31 octombrie granița dintre lumea celor vii și lumea morților se unește, morții revin la viață pentru a strica recolta, iar fantomele îi bântuie pe cei vii. Pentru a speria spiritele rele și pentru a arăta ei înșiși ca niște demoni (așa încât să nu fie depistați), se costumau și se mascau înfricoșător. În plus, ofereau ofrande pentru a obține bună-voința spiritelor. De aici și obiceiul de azi de a merge trick-or-treating și de a le oferi copiilor dulciuri. Dacă micii „monstruleți” sunt mulțumiți de ce au primit („treat” înseamnă bunătăți, tratație), atunci nu vor face niciun trick (adică festă, glumă răutăcioasă).
Ce e cu dovlecii sculptați? Sunt un simbol esenţial al sărbătorii, care reprezintă Lanterna lui Jack („jack-o’-lantern”). Potrivit unei legende irlandeze, nu exista un zgârcit mai mare ca Jack. El iubea aurul şi argintul şi, ca un Hagi Tudose autohton, Jack prefera să-şi păstreze agoniseala, nu s-o cheltuie. Când diavolul a încercat să-i fure o parte din avere, Jack a reuşit să-l păcălească prin trucuri mişeleşti, rămânând astfel cu avuţia întreagă. Până la 90 de ani, Jack reuşise să adune o avere uriaşă. Când a murit, a bătut întâi la porţile raiului, dar Dumnezeu nu a vrut să-l accepte, pentru că a comis păcatul înşelăciunii. A bătut apoi la uşile iadului, dar nici diavolul nu l-a primit, fiind încă supărat pe el. Bietul Jack nu a avut de ales decât să cutreiere lumea până la sfârşitul timpului, însoţit doar de un felinar – un nap scobit în care a înfipt o lumânare.
De unde poți cumpăra dulciuri de Halloween?
Sunt o mulțime de rețete pe internet pentru tot felul de biscuiți și prăjiturele pe care le poți pregăti pentru Halloween (îți dăm șoi noi doup la final). Și da, dulciurile de casă sunt dulciuri de casă, orice ai zice. Pe de altă parte, e greu să reușești să le faci la fel de frumoase și arătoase ca cele cumpărate de-a gata de la cofetării.
Așa că-ți dăm câteva sugestii de unde poți cumpăra dulciuri de Halloween, care arată excelent!
Grace Couture Cakes
La Grace Couture Cakes vei găsi probabil cea mai mare colecție de dulciuri de Halloween. Și arată atât de bine, încât vrei vrea să iei din toate câte ceva! Noi recunoaștem, ne-am îndrăgostit de ele…
Grace Grace Couture Cakes este un atelier couture pentru evenimente, creat pentru a da formă celor mai rafinate dulciuri pentru a celebra momentele speciale. Torturi spectaculoase, cupcakes, macarons, prăjituri couture… găsești la ei tot ce vrei. Au însă și două cake-shop-uri (în Piața Dorobanți și în Băneasa Shopping City), dar poți comanda și online, de pe site.
Scarylicious este colecția lor specială de Halloween. Răspunsul perfect pentru o petrecere cu invitați deghizați, dar și pentru un prânz sau o cină cu tematică. De la înfricoșătorul Drip Cake și eclerele personalizate cu dovleci, lilieci sau mesaje de Halloween, până la turtă dulce și prăjituri din colecția Essential Cakes decorate fantasmagoric, toate sunt foarte ispititoare!
Colecția e disponibilă pentru comandă online și în Cake Shop-uri.
Loca – Guiltfree Restaurant & Sweets
Loca e printre puținele locuri de pe piață care vine cu un concept aparte: părjituri fără zahăr, cu cât mai puțini carbohidrați, potrivite și pentru cei care suferă de diabet sau care urmează un regim low carb. De fapt, e pentru toți cei care au ceva mai multă grijă la alimentație. Dulciurile lor sunt preparate din făinuri speciale (ca de exemplu de cocos sau migdale) și îndulcite cu îndulcitori artificiali. Au și un restaurant cu preparate low carb – pizza cu blat special, chheseburger și hamburger keto, keto pancaks și multe altele. Chef Laura Eremia, proprietara Loca, a reușit de minune să reinventeze conceptul sugarfree prin produse cu o mare diversitate de arome, dar care se apropie fantastic de mult ca și profil de gust de rețetele originale.
Ei bine, anul acesta ei vin cu o variantă de LowCarb Halloween, cu desrturi tematice și torturi spooky! Iar 29, 30 si 31 octombrie fac Halloween Party cu o serie speciala de produse Keto „de sărbătoare”! Îi găsești pe Clucerului 19 (unde este restaurant și cofetărie) și la Promenada, nivel -1.
Zexe Braserie
Dulciuri de Halloween găsim și la Zexe Braserie. Locul a luat naștere în 2016, din dorința Anei Consulea de a reda savoarea cofetăriei românești și de a le arăta românilor ce cofetărie minunată avem. Așa că nu doar a revizitat rețetele istorice de prăjituri românești (precum Take Ionescu sau Carmen Sylva), dar a venit și cu o serie de deserturi cosmopolite (franțuzești sau chiar rusești), plus o gamă inspirată din copilăria noastră (pandișpan cu vișine, chec, piersici etc.)
De Halloween, turta lor dulce și-a ales ținute de speciale. Nu a mai avut răbdare și s-a costumat în fantomițe prietenoase, dovleci „înfricoșători” și schelete dichisite. Este înspăimântător de aromată și de gustoasă, încât papilele gustative „dansează” și ele ca niște fantome. Trick or treat pe Aviatorilor65?
Mara Mura
Mara Mura este una dintre cele mai bune cofetării din oraș, în opinia noastră. Iar la ei fix cu ținta asta te duci: să mănânci ceva dulce. Dar nu orice dulce, ci unul bun, bun, bun de tot! Este o cofetărie micuță din zona Ateneului Român, de pe Strada Benjamin Franklin nr. 5, care arată ca în povești! Ca o… prăjitură în nuanțe pastelate. Are doar câteva mese, care parcă sunt mereu pline, asta pentru că a câștigat renume în oraș. Dar mai au și alte locații îmn București – în Centrul Vechi, în mall Băneasa și în Floreasca.
Ei bine, zilele astea (unele din) bunătățile Marei au luat o înfățișare „înspăimântătoare” și se pregătesc de petrecere. Dulciurile de Halloween așteaptă copiii în cofetării, să se bucure de ele. (Dar de la ei poți cumpăra și online și îți livrează acasă.)
PS: au și cake pops foarte bune – acele acadele cu ciocolată – și turtă dulce excelentă!
Ana Pan
Ana Pan s-a născut în 1990, dintr-o pasiune pentru tot ce este bun, dulce și… din Ardeal. Și a devenit repede unul din reperele bucureștenilor când vine vorba de desert. De-a lungul anilor s-a extins și a ajuns la o adevărată rețea de magazine, unde găsești produse de cofetărie, patiserie, panificație și, mai nou, produse ca sandwish-uri, salate și supe.
Pentru final de octombrie vin și ei cu o colecție specială: Dulce de Halloween. Îndulcesc sărbătoarea cu cele mai înfricoșătoare delicii, în decoruri inedite: mumii, dovleci portocalii, vrăjitoare și monștrii. Iar sub ele se ascunde turtă dulce delicioasă! În plus, au și torturi care arată grozav! Tu alegi compoziția preferată dintre sortimentele disponibile (Mousse Fructe de Pădure, Regal, Vanilla Cake, Full Chocolate), iar ei au grijă să „îmbrace” tortul în costum.
Le poți lua din magazine, sau comanda online.
Tort de Bezea
Tort de Bezea vine și anul acesta cu o colecție de Halloween. Ei sunt un atelier de torturi și prăjituri pe bază de bezea, cu un conținut mai mic de zahăr și fructe din plin. Torturile lor sunt ideale pentru zilele importante, fie că vorbim de o zi de naștere, aniversări sau chiar nunți, botezuri și alte evenimente. Și ți le livrează la locație cu „bezeamobilul” frigorific.
Anul acesta, ne propun trei variante de tort de bezea, super apetisante și foarte aspectuoase: cu Cremă de Biscuiți, cu Ciocolată, sau în formă de cuib Carrot Cake Nest. Toate decorat cu fantomițe prietenoase și oase. Le poți comanda aici.
Cofetăria Alice
La Cofetăria Alice (pe Șos. Mihai Bravu, nr. 123-135) au o colecție specială de dulciuri de Halloween, cu bunătăți ca macarons, prăjiturele, chec, cakepops, torturi, eclere, bezele, tot felul de bomboane sau căpșuni glasate, toate decorate foarte foarte frumos, cu multă imaginație. Dacă îți mai spunem și că la cofetăria Alice pastry chef este Simona Pope (bine cunoscută din emisiunile culinare de la TV), atunci sigur îți atragem și mai mult atenția! Descoperă întreaga colecție de Halloween aici. Le poți comanda online sau cumpăra direct din cofetărie.
Cofetăria Armand
Torturi, cupcakes, prăjituri, eclere, acadele sau cakepops – Cofetaria Armand e gata pentru sărbătoarea de Halloween. Și nu doar că arată grozav, dar sunt și foarte bune. Din colecție fac parte, spre exemplu, macarons înfricoșătoare, umplute cu ganaj din ciocolată neagră și pralină, cu mult jeleu dulce acrișor din piure de căpșuni sau cu jeleu din dovleac și scorțișoară. Au și o mulțime de cupcakes ideale pentru petrecerea de Halloween, acadele, eclere, iar torturile sunt de-a dreptul fabuloase! Ca de exemplu tortul din imagine, „Fantomițe și mumii”, pentru care poți alege varianta preferată de compoziție. Au mult mai multe, foarte frumoase! Descoperă-le pe toate aici.
Le poti comanda online sau în cofetăriile lor din București.
Chez Odette
Chez Odette este un bakery shop din Dorobanți, cu specific franțuzesc. La ei găsești niște quicheuri sărate excelente, crocante, tarte dulci și parfumate, mini soufleuri și mini checuri, dar și torturi și prăjituri gustoase. Nouă, spre exemplu, ne plac foarte mult quiche-ul cu somon și biscuiții cu lavandă de la ei.
Au intrat în rândul sărbătorii de Halloween așa cum știu mai bine. Și ne tentează pe toți, mai mici sau mai mari, cu dulciuri de Halloween: fantomițe LollyPops, lilieci Cupcakes cu dovleac și merișoare și LollyPops în formă de dovleac. Poți comanda și online.
Vrei să prepari chiar tu ceva bun?
Dacă te încumeți, poți face chiar tu tot felul de deserturi tematice. Doar că va trebui să-ți iei în calcul că, pe lângă gust, vor trebui să arate grozav!
Noi îți lăsăm aici două rețete. Și ca totul să fie și mai distractiv, de ce nu le-ai prepara cu ajutorul micului sous-chef?
Turtă dulce
Ingrediente:
- 250 g făină;
- 4 linguri cu miere;
- 100 g zahăr pudră;
- 2 ouă;
- ½ linguriţă cu scorţişoară;
- ½ linguriţă cu bicarbonat;
- 2 linguriţe cu zeamă de lămâie;
- colorant alimentar.
Mod de preparare: Într-un castron, bate spumă mierea, cu un ou, un gălbenuș şi 50 g zahăr pudră. Adaugă bicarbonatul stins într-o linguriță cu zeamă de lămâie şi făina proapăt cernută, amestecată cu scorţişoara. Frământă până obţii un aluat mai tare. Întinde-l într-o foaie potrivit de groasă şi taie-l în formele dorite (fie cu forme speciale, fie cu gura unui pahar). Aşază-i într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi las-i la cuptor, la foc moderat, 8-10 minute. Separat, bate albuşul rămas cu restul de zahăr pudră, colorant şi o linguriţă cu zeamă de lămâie şi decorează cu această glazură turtele.
Macarons
Ingrediente:
- 120 g migdale decojite;
- 3 ouă;
- 220 g zahăr pudră;
- 50 g zahăr;
- colorant alimentar;
- cremă de fructe
Mod de preparare: Macină migdalele cu zahărul în râșniță până obții o pulbere fină. Separat, bate spumă tare albușurile cu cele 50 g de zahăr. Adaugă amestecul de migdale şi adaugă colorantul. Cu o linguriță, pune mici grămăjoare într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Lasă-le să se usuce 20 de minute, apoi coace-le la cuptor, la foc moderat, 15 minute. După ce s-au răcorit, uneşte-le cu puțină cremă de fructe sau vanilie şi desenează-le folosind carioci alimentare.