Un pariu spaniol riscant

26 aprilie 2014 | Noutati

Pe strada Crisana, intre Popa Tatu si Berzei, aproape de Sala Radio, o familie care a trait aproape 20 de ani in Spania a deschis un restaurant spaniol cu o luna in urma, adica in martie 2014. I-au spus Pata Negra, probabil ca asta insemnand „pata neagra”. Un lucru foarte bun si laudabil, fara indoiala.  E destul de aproape de alt restaurant spaniol, Alioli, pe Popa Tatu, acela fiind deschis cu exact patru ani inaintea acestuia.

La Pata Negra au o casa mare, o cladire cu trei niveluri si un demisol, insa curte aproape deloc. Jos au facut un fel de taverna, intr-un spatiu destul de ingust, incap cativa oameni acolo. La parter (sau mezanin) nu stiu ce este. La etajele intai si doi sunt cate doua sali destul de mici, amenajate intr-un stil din ce in ce mai putin folosit in zilele noastre, ca in casele vechi, cu culori inchise, draperii grele de catifea, care opresc si asa putina lumina care reuseste sa intre, cu ceva carti, picturi si obiecte de casa. Au o mare atractie catre panzeturi grele si groase, sunt peste tot, fac exces. Mesele sunt acoperite cu niste fete de masa care se prelungesc mult pe podea – foarte incomod, ca nu stii niciodata pe ce ai calcat si daca nu cumva ai facut un lucru rau cu asta. Si e incomod si pentru ca aceste mese sunt mici, nu te poti descurca onorabil cu mai multe feluri deodata. Au un televizor mare pe perete, pus pe un canal cu sport perpetuu. La al doilea etaj e si mai mare risipa textila, si arata si mai putin inspirat decat la primul nivel. Pentru iarna si toamna e bine, pentru ca inspira caldura, insa tot la asta te duce gandul si vara…

Meniul de la Pata Negra e exclusiv din bucataria spaniola, evident. Din cea traditionala si urbana, contemporana, nu fine dining. Si e imens, cred ca are peste 10 pagini numai cu feluri de mancare. Intai sunt puse denumirile in spaniola, si sub ele in romana, scrise cu multe greseli de ortografie, insa greseli intentionate, vrand sa sugereze ca le spune cineva din Spania, care nu stie bine romaneste. Nu am mai vazut in alte parti asta, e inventia lor. Mancarea e buna la Pata Negra, se munceste la ea, se vede ca iau lucrurile foarte in serios. Doar ca portiile sunt foarte mici si sper ca nu fac asta ca sa imite restaurantele cu bucatarie fina, fiindca ar fi cam deplasat.

Serviciul a fost placut la Pata Negra, cu un chelner foarte binevoitor, rezistant la stres si cu mintea la ceea ce se intampla acolo. Le-am pus nota maxima la servicii, chiar daca ne-au adus altceva decat am cerut, a trebuit sa le cerem tacamuri de vreo doua ori si alte mici maruntisuri care pe altii i-ar deranja, poate. A venit si patroana – bucatareasa la noi la masa, ne-a explicat si ne-a povestit, avea chef de vorba, ne-a facut placere sa o vedem.

Cam neplacut a fost cand am primit nota de plata, fiindca preturile sunt mari la Pata Negra, mai ales fata de micimea portiilor despre care am scris mai sus. Le vazuseram dinainte in meniu, insa numerele acelea risipite pe zece pagini nu au aceelasi impact ca cifrele cu totalurile ingramadite pe bucatica de hartie pe care iti dau nota de plata.

Si din ce mi-au explicat acolo, cred ca cei de la Pata Negra vor sa isi pozitioneze restaurantul lor peste celelalte restaurante spaniole din Bucuresti, in primul rand prin calitatea produselor si ingredientelor, dar si, probabil, prin retetele alese si executie. Se mandresc cu cele cateva vedete de televizor care au fost acolo, sugereaza ca e „un altfel de restaurant”, pentru o categorie „selecta” de clientela. De aici si preturile mari. Eu nu as face asta in locul lor, insa sper sa gresesc si sa le mearga mai bine decat prevad eu, fiindca le admir eforturile si felul serios cu care s-au pus pe treaba.